Kukai sau Kobo Daishi (774-835 d.Hr.) a fost un erudit, poet și călugăr care a fondat budismul Shingon în Japonia. Călugărul a devenit cel mai important sfânt budist al țării și a fost creditat cu tot felul de miracole minore. Remarcat ca sculptor talentat și inventator al scrierii japoneze, el a creat, de asemenea, cel mai important traseu de pelerinaj urmat și astăzi de credincioși.

Viața timpurie

Kukai s-a născut în anul 774 d.Hr. într-o familie cu numele de Saeki din provincia Sanuki, Shikoku, care fusese exilată din capitala Heiankyo (Kyoto). A adoptat numele Kukai, care înseamnă „aer-mare”, atunci când s-a alăturat, încă tânăr, unei mănăstiri budiste. La doar șapte ani, se spune că a escaladat un munte și, în vârf, a declarat: „Dacă sunt destinat să slujesc Legea, lăsați-mă să fiu salvat, altfel lăsați-mă să mor” (Ashkenazi, 202). Apoi s-a aruncat de pe stâncă, dar a fost într-adevăr salvat de un grup de ființe cerești care l-au prins pe băiat și l-au coborât cu blândețe în siguranță. Într-o altă legendă, în timp ce îndeplinea un ritual auster, steaua dimineții a coborât și i-a sărit în gură, semn că Kukai era un sfânt și că era destinat unor lucruri mărețe.

Într-o relatare mai fiabilă din punct de vedere istoric despre primii ani de viață ai lui Kukai, acesta a fost învățat clasicii chinezi și poezia de către unchiul său și a intrat într-un colegiu confucianist din capitală în anul 791 d.Hr. Acolo a întâlnit un călugăr care i-a trezit pentru prima dată interesul pentru budism, dezvăluindu-i o tehnică de repetare pentru a memora mai bine textele. Tânărul a decis să se alăture preoției, iar deliberările sale cu privire la meritele celor trei școli principale de gândire – budismul, confucianismul și taoismul – sunt expuse în Indicațiile sale, o discuție fictivă, scrisă în jurul anului 798 d.Hr., între trei bărbați, fiecare reprezentând una dintre cele trei ramuri ale filozofiei. Inutil să mai spunem că budistul este cel mai convingător dintre cei trei.

Budismul Shingon

Studiile lui Kukai despre clasicii chinezi din capitală i-au permis să viziteze China ca parte a unei ambasade diplomatice între anii 804 și 806 d.Hr. Acolo a studiat sub îndrumarea maestrului Hui-kuo, abate al Templului Ching Lung (Dragonul Verde), a fost ales ca succesor al maestrului și a fost inițiat în mod corespunzător. Astfel, a devenit un susținător al budismului ezoteric sau mikkyo, ceea ce însemna că doar cei inițiați, doar cei care au renunțat la viața lumească și au locuit într-o mănăstire, îl pot cunoaște pe Buddha și astfel pot atinge iluminarea deplină.

Secta Shingon (sau „Cuvântul Adevărat”) pe care Kukai a studiat-o în China (cunoscută acolo sub numele de Quen-yen) își făcuse drum din sudul Indiei. Aceasta susținea că învățăturile budiste proveneau de la Buddha cosmic Mahavairocana (Dainichi pentru japonezi). În special, lucrările lui Kukai, cum ar fi Shorai Mokuroku („Un memorial care prezintă o listă de sutre nou importate”), stipulează că o conducere ideală nu ar trebui să se bazeze pe principiile confucianiste, așa cum se întâmplase până atunci, ci pe învățăturile lui Buddha, care vor fi dezvăluite împăratului la succesiunea sa în urma anumitor rituri de inițiere ezoterică. În consecință, preoții, cu cunoștințele lor privilegiate, aveau, potrivit lui Kukai, cel mai înalt statut în stat, mai presus chiar decât împărații.

Crucial, budismul Shingon propunea că un individ poate atinge iluminarea în timpul vieții sale și nu trebuie să aștepte moartea. Ritualurile includeau meditații efectuate în timp ce corpul era ținut în diferite posturi, gesturi sacre ale mâinilor (mudras) și repetarea unor formule secrete sau mantre. O mare importanță era acordată puterii rugăciunii.

În ciuda propriului trecut aristocratic al lui Kukai, se știe că a practicat ceea ce predica și a trăit o viață de ascet, așa cum se reflectă în acest poem din Seirei Shu („Colecția de inspirații”), o antologie a operelor sale compilată de discipolul său Shinzei:

Apă de vale – o cană dimineața susține viața;

Bruma de munte – o adiere seara hrănește sufletul.

Mușchiul suspendat, ierburile delicate sunt suficiente pentru a-mi îmbrăca trupul;

Frunzele de trandafir, scoarța de cedru – acestea vor fi așternuturile mele.

Îndepărtează anunțurile

Publicitate

Compătimirea Cerului întinde peste mine bolta indigo a cerului;

Dragostea Regelui Dragonului trece în jurul meu perdele de nori albi.

Păsările de munte vin uneori, fiecare cântându-și propriul cântec;

Măimuțele de munte sar agil, dând dovadă de o îndemânare incredibilă.

Floarea primăverii, crizantemele toamnei îmi zâmbesc;

Lunile de zori, vânturile dimineții îmi curăță praful din inimă.

Susțineți organizația noastră non-profit

Cu ajutorul dumneavoastră creăm conținut gratuit care ajută milioane de oameni să învețe istoria în întreaga lume.

Deveniți membru

Eliminați anunțurile

Publicitate

(Keene, 187)

În anul 819 d.Hr. călugărul a creat un centru pentru doctrina sa ezoterică pe Muntele Koya (în actuala prefectură Wakayama). Templul de acolo este și astăzi sediul sectei budiste Shingon. Aici, credincioșii educați puteau atinge iluminarea, se promitea, nu prin studierea pe tot parcursul vieții a sutrelor, ci prin efectuarea diferitelor ritualuri și vizualizarea mandalelor, reprezentarea vizuală stilizată a învățăturilor lui Buddha. Kukai a adus exemple de astfel de picturi din călătoria sa în China, care reprezentau în mod obișnuit divinități și simboluri mistice. Simplul act de a crea mandale era considerat un ritual religios, astfel încât se credea că imaginile conțin întruchiparea zeităților pe care le reprezentau. În 823 d.Hr., împăratul Saga (r. 809-823 d.Hr.) a acordat autorizația de înființare a templului Toji („oriental”) din Minami-ku din Kyoto, indicând astfel că budismul Shingon devenise o parte acceptată a religiei oficiale de stat.

Miracole

Kukai a stabilit, de asemenea, o rută de pelerinaj – cea mai lungă și cea mai faimoasă din Japonia – care este un circuit de 1.600 km (1.000 de mile) care se oprește la 88 de temple. Pe lângă aceste realizări mai practice, Kukai a fost creditat cu multe miracole. Cunoscut ca un mare sculptor – în Japonia există încă mai mulți copaci despre care se spune că au fost sculptați de el în figuri din budism – el a vindecat odată un fermier muribund folosindu-și secera pentru a sculpta o asemănare cu sine și, cu o altă ocazie, a sculptat în mod miraculos o statuie a lui Yakushi, Buddha al vindecării, folosindu-se doar de unghiile sale. Călugărul era, de asemenea, priceput în a crea surse de apă proaspătă acolo unde era cea mai mare nevoie de ele și în a scăpa locurile de demoni și de animale supărătoare precum vulpile și șerpii. În cele din urmă, se crede că Kukai îi protejează pe toți pelerinii care îi urmează circuitul și are grijă de toți copiii născuți în timp ce părinții lor se află pe acesta.

Kukai savantul

Kukai a fost, înainte de toate, un erudit și a compilat istorii detaliate ale gândirii religioase atât în China, cât și în India. El a scris lucrarea semi-autobiografică Sango shiiki („Indicații privind scopurile celor Trei Învățături”) în anul 797 d.Hr. Kukai a fost, de asemenea, un poet de o oarecare reputație și a scris un ghid privind regulile poeziei chinezești. A fost, de asemenea, un bun caligraf și este creditat de unii (fără nicio dovadă) ca fiind inventatorul scrierii kana, adică al scrierii japoneze folosind fonetic caracterele chinezești.

Kukai a murit în 835 d.Hr. – el a prezis chiar în acea zi – și a fost înmormântat într-un mormânt de pe Muntele Koya. După moartea sa, împăratul a visat că Kukai l-a chemat pentru o haină nouă. Împăratul a acționat în urma viziunii și a deschis mormântul călugărului. În mod sigur, acolo era Kukai, care arăta puțin mai rău, într-o haină zdrențuită. Împrospătat și îmbrăcat din nou, Kukai a făcut apoi o predicție conform căreia viitorul Buddha, Miroku, va reapare pe pământ peste 5.670.000.300 de ani. În anul 921 d.Hr. Kukai a primit din partea împăratului titlul postum de Kobo Daishi, însemnând „Marele Învățător al Răspândirii Legii”. Mausoleul lui Kukai face astăzi parte din complexul de temple Koyasan de pe Muntele Koya, care face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Acest conținut a fost posibil cu sprijinul generos al Fundației Sasakawa din Marea Britanie.

.